Lupta cu sinele.

 Priveşte în urma paşilor tăi şi gândeşte-te la realizările tale.  
 Gândeşte-te de câte ori ai fost prea comod să rezolvi o situaţie complicată,de câte ori ai trecut pe lângă un cerşetor prefăcându-te că de fapt nu e şi văzând dincolo de el. Gândeşte-te de câte ori ai zâmbit involuntar la insuccesul inamicului tău,de câte ori ai socotit ca fiind false lacrimile unei femei căsătorite, în opinia ta , din orice alt motiv decât dragostea. 
 Cu toţii facem greşeli, toţi suntem supuşi acestei lupte - viaţa .Unii dintre noi greşesc mai mult,alţii mai puţin şi de aceea sunt atâţia oameni cărora nu le rămâne decât să ceară ajutor. Înainte de a-ţi nărui viaţa,ai însă şansa de a te naşte egal cu toţi ceilalţi şi de a-ţi croi un drum decent.Nimeni nu va răspunde pentru faptele tale ! 
 Deseori,cei ce se bucură de afecţiune şi susţinere de când se nasc, nu iau în calcul aceste aspecte, iar cei ce sunt "singuri pe lume" spun că şi-ar dori să fie în locul celorlalţi. Dar oare înainte să fi cunoscut singurătatea,dacă s-ar fi bucurat de suportul despre care vorbim,nu l-ar fi irosit la fel de uşor? O mare parte da,pentru că pur şi simplu nu ne mobilizăm şi nu apreciem decât atunci când pierdem. 
  Concluzia ? Viaţa asta e formată din greşeli.Greşeli pe care trebuie să le facem ! Trebuie să învăţam să pierdem , să câştigăm , să apreciem , să suferim şi să ne bucurăm din tot sufletul de orice lucru frumos care ni se întâmplă.În acelaşi timp însă, trebuie să lăsăm ochii să vadă nu doar ceea ce ne dorim ci adevărul - ceea ce se iveşte în calea privirii noastre; nu doar frumosul , florile şi surâsul copiilor, ci şi degradantul , lacrimile şi neajunsurile. 

Care-i treaba cu iubirea..

 Toate relaţiile încep cu promisiuni. 
 Promitem unul altuia că ne vom respecta,că noi ne vom înţelege, că ne vom iubi necondiţionat şi nemărginit. 
 El promite că n-o să te mintă , că nu te va lovi , că nu se va feri de tine şi că va lupta pentru iubirea voastră. 
 De-a lungul relaţiei toate astea se consumă,e ca o bucată mare de gheaţă care se topeşte sub acţiunea razelor calde ale soarelui. De ce aleg să fac comparaţia asta şi nu spun ceva de ordin negativ? Pentru că nimic nu e întâmplător şi orice sfârşit nu e un pas înapoi,ci unul înainte ! 
 După ce se petrec lucruri urâte ,primeşti jigniri , lovituri şi atâtea mişcări bruşte , în loc de tandreţe şi vorbe calde, nu ai - chiar NU ai ce regreta ! 
 E nevoie de control şi de o gândire logică, e nevoie să fim cu capul pe umeri şi să ne gândim ce e bine sau nu pentru noi.  
 Dragi femei din întreg Universul , nu vă sacrificaţi zâmbetul şi liniştea în numele unei iubiri !  
 O mare dragoste nu cuprinde astfel de lucruri . Marea dragoste a fiecăreia dintre noi e îndeajuns de cuprinzătoare încât să ne mulţumească , să ne alimenteze sensibilitatea şi feminitatea :) 
 E cea mai mare greşeală să tragi de o relaţie până se epuizează tot "frumosul" din ea. 
 Capul sus ! Dacă vă regăsiţi în acest post, nu uitaţi : marea voastră dragoste nu v-a apărut încă în cale , nu e cea pe care o trăiţi acum , nici fostele relaţii...e cea care urmează, şi va veni cu siguranţă , pentru că în acest moment în care tu citeşti gândurile mele , sufletul tău pereche e undeva prin lume şi se gândeşte necontenit la tine. 
  :) 
  
   
  

Un vis ca un dor.

Şi tot în vara aceea,am trecut pe strada ei

Tot aşa plutea în aer,un miros de flori de tei.

Pe când întorceam prvirea,ce mi-a fost dat să zăresc?

Un bărbat ţinea în braţe,pe femeia ce-o iubesc.

Şi mă tot uitam la el,cum îi fermeca privirea

Nu ştiam ce pot să fac,ca să nu mă pierd cu firea.

Să mă vadă nu vroiam,nu aş fi schimbat nimic

Nu mai aveam eu puterea s-o cobor sau s-o ridic.

Acum el îi poartă calea şi-o ridică sus,pe braţe

Şi ea după gâtul lui se grabeşte să se-agaţe.

Nu mai sunt eu cel spre care,râzand îndrepta privirea

Am rămas decât un nume sinonim cu despărţirea.

Trecuse mult timp de când,îmi aparţinuse mie

Dar în suflet tot o port,fără să îi cer chirie.

Şi mă mint că am uitat-o,c-a trecut mult timp de-atunci

Dar minciunile-s minciuni,orişicât ar fi de dulci.

Ultimul vals.

  
 Au fost zile-n care radiam de fericire,fiind convinsă că drumul meu se va împreuna cu-al tău şi că nu ne vom pierde la prima cotitură.Treptat,am fost dezamăgită văzând că drumul nostru e plin de obstacole şi parcă nefiind de-ajuns şi noi îl umplem cu noroi din când în când. 
 De la câteva minute de tristeţe,la nopţi nedormite încărcate de gânduri fumurii şi scene dramatice al căror efect au fost tocmai aceste brize reci ce trec peste noi,a fost doar un pas. 
 Am fost uniţi la fel ca două zale lipite-ntre ele ce n-au cum să se desprindă una de cealaltă chiar dacă posesorul îşi pierde din neatenţie bijuteria ce-i oferă un aer original gâtului sau maninii sale.Din păcate,astăzi  mâna mea tastează din instinct folosind verbele la trecut atunci când vorbesc despre noi,iar semnele mele de întrebare cu privire la acest fapt par a nu-şi mai găsi răspuns. 
 Simt cum îmbrăţişarea ta mă îngheaţă acum şi chiar dacă sunt conştientă de asta încerc să mă mint,confundând aceşti fiori cu cei ai dragostei de început.După cum vezi,nu funcţionează însă. 
 Eu sunt tot aici,ascultând aceleaşi linii melodice lente pe ale căror ritmuri lacrimile mele continuă să valseze,având ca ring de dans obrajii mei ce ard din ce în ce mai tare,uscându-le înainte să apuce să-şi finalizeze spectacolul. 

Fără cuvinte.

 
 
 Văd în jurul meu femei care suferă enorm,lângă bărbaţi nedemni de iubirea lor .
 În acelaşi timp,văd oameni care le judecă greşit,considerând că şi-o fac cu mâna lor, într-o lume ca a noastră în care oricând poţi pleca de lângă un om care nu te preţuieşte.
 Eu cred însă că legile astea nu ajută prea mult,deşi par a oferi oportunităţi.Părerea celorlalţi atârnă mult mai mult în balanţă, influenţând considerabil.O despărţire constituie uneori,în opinia multor oameni,o pată imensă în cartea vieţii fiecărei femei,carte ce ia naştere cuprinzând doar foi imaculate ce urmează a fi umplute cu o poveste fricita sau tristă în funcţie de caz.
 Mai văd însă şi ochii acestor femei,deşi rar se ridică din pământ.Sub condiţia lor de simple reprezentante ale sexului frumos,se ascunde o valoare inestimabilă,aceea de mamă.
 Sunt femei care renunţă la tot,la propria lor fericire pentru copilul lor.Poate în timp ce citeşti asta nu veţi realiza importanţa şi sacrificiul pe care îl fac, însă gândeşte-te pentru o secundă că ţi-ai închide propria viaţă stând în umbra unui om gelos şi posesiv sau plin de vicii,care ţi-ar răpi tinereţea,liniştea şi libertatea iar tu nu ai încerca să te opui în vreun fel pentru fiinţa căreia i-ai dat naştere.
 Deşi prin ochii lui ar putea zări urme ale celui ce o ţine prizonieră condiţionat în braţele sale,ea continuă să-şi îngrijească,iubească şi ferească copilul de ochii plini de ură şi braţele puternice ale celui ce i se spune formal "tată".
 Deseori,duritatea şi asprimea acestor oameni e permanentă.Răspândesc durere în jurul lor asupra tuturor membrilor familiei.Cu regret în suflet,recunoşti că ţi-e dat să fii născut dintr-un om ai cărui ochi nu te vor privi niciodată cu dragoste,izbindu-te de fiecare dată de un bloc masiv de gheaţă atunci când ai nevoie de mângâierea unei raze călduţe de soare,deşi sângele lui aleargă grăbit prin venele tale secundă cu secundă.
 Ea e cea care îţi rămâne aproape indiferent de situaţie,fără a-ţi reproşa vreodată că tu eşti motivul pentru care suferă,însă întotdeauna spunându-ţi că eşti stâlpul său de susţinere atunci când e gata să se prăbuşească şi singurul motiv pentru care zâmbeşte-MAMA !
 

Nu iţi mai cer nimic :)

             Sunt momente în care între noi tot ce e frumos dispare , nu ne mai dorim / alintăm sau respectăm , fiindu-ne imposibil să mai conturăm vreun viitor comun.
 Azi nu-mi mai doresc să văd în tine jumătatea mea , nu-mi doresc să mă mai strângi în braţe sau să îmi vorbeşti.Nu vreau să mai fi tu băiatul care mă aşteaptă la colţul străzii plin de dor.Nu vreau să mă mai leg de tine printr-un gest anume , lacrimă sau faptă.
 Azi vreau să înec toate sentimentele în cel mai adânc ocean fără să le mai recapăt vreodată.Îmi doresc să am puterea să spun "nu" înaintea privirii tale , căci numai astfel voi reuşi să pun odată capăt acestei furtuni dezlănţuite care s-a întins de atâta amar de vreme peste noi.
 Am realizat că toată povestea de început a fost doar o iluzie.Am făcut prea multe sacrificii pentru .. pentru nimic :) M-aş pierde acum în detalii însă n-ar avea niciun rost pentru că tu şi eu ne-am stins de mult , ne-a dispărut farmecul şi sclipirea din ochi.
 Atunci când totul părea doar o aventură ce nu se anunţa a deveni vreodată ceva stabil , îmi purtai respect demonstrându-mi clipă de clipă recunoştinţă pentru cele câteva zeci de minute din viaţa mea pe care ţi le ofeream ţie.Sufereai enorm că nu-ţi dau ocazia să rămâi alături de mine mai multă vreme .. Atunci când am hotărât însă să-ţi dedic tot timpul meu ţie s-au spulberat toate părţile de " bine " dinăuntrul tău , părţi ce m-ar fi legat de tine pe veci !
 Fără îndoială mi-aş fi dorit să rămână totul încadrat în acel peisaj însă încă o data timpul a schimbat totul : pe tine , pe mine , tonul , vocea , atingerile , discuţiile , zâmbetul .
 Deja simţurile noastre numai au aceeaşi intensitate , timpii respiraţiei noastre numai sunt concomitenti iar inima mea a încetat să mai bată cu aceeaşi voioşie atunci când vorbesc despre noi doi.
 Am plecat de la premisa că nu ne vom minţi , că nu ne vom înşela nici măcar cu privirea şi că vom face tot posibilul să luăm în calcul părerile fiecăruia dintre noi înainte de a lua o decizie.Normal ! Toate s-au pierdut pe drum.Am încălcat amândoi micile " reguli cheie " , impertinenţa noastră ducându-ne aici , aproape în acea locaţie groaznică a cărei denumire începe cu F şi se încheie cu L .. Ai ghicit ? E vorba despre FINAL .
 Eu nu vreau ca atunci când te gândeşti la mine să te judeci că m-ai pierdut , pentru că nu sunt un obiect care să-ţi cadă din buzunar.
 Nu vreau să te plângi că nu m-ai preţuit , pentru că n-am valoare într-un peisaj economic.
 Nu vreau să rosteşti discursuri despre cât de bine te completam , nu mă consider nici puzzle însă nici vreo integramă :)
 Nu vreau să spui prietenilor tăi cât de bine mă pricepeam să te ascult , pentru că nu ţi-am fost profesor ori examinator.
 Vreau doar ca în puţinele clipe  când te vei mai gândi la mine , să realizezi că niciodată nu am vrut să par altceva , nu te-am lăsat atunci când ţi-a fost greu ( ceea ce e foarte important ) şi mai ales , să nu uiţi un lucru  : Chiar am încercat să trec peste toate ... pentru tine! 

 Aş vrea să trăiesc pe propria-mi piele acea dragoste ruptă din filme. 
 Vreau un băiat .. 
  

•   care să nu se sperie de ploaie şi să mă ridice în braţe , purtându-mă în paşi de dans până acasă. 
•  care să mă sune la 3 dimineaţa pentru a mă trezi din somn pe motiv că îi era dor să mă audă. 
•  care să strige după mine " Te iubesc ! " în văzul tuturor atunci când vreau să plec spre casă. 
•  cu care să pot râde nebuneşte ca o copilă imatură fără să stau cu grijă că a două zi mă va părăsi. 
•  care să îmi poarte de grijă întotdeauna , fără să uite vreodată să-mi amintească de umbrelă atunci când plouă. 
•  un băiat care să-mi steargă lacrimile atunci când plâng fără a se ajuta de şerveţele ori batiste ; să mi le usuce cu mâinile sale calde , iar atunci când nu mai face faţă să-şi dea seama că deja sunt prea multe şi trebuie să mă oprească cumva. 
•  o persoană care să nu mă facă vreodată să cred că nu sunt destul de bună pentru el , sau că tipa care tocmai a trecut pe lângă noi îi stârneşte vreun interes. 
•  un băiat care să nu se gândească la modificările fizice ce vor apărea pe viitor , ci să creadă în noi şi în ideea de a ne întări unul pe celălalt. 
•  un băiat care să nu-mi dea voie să mă supăr pe el niciodată şi mai ales .. să ştie să mă ridice atunci când cad , să mă ajute să-mi îndrept greşelile , să mă iubească sincer şi necondiţionat şi să-mi dea voie să fac şi eu aceleaşi lucruri , iar în plus.. să-mi dea voie să-i dedic un lucru : ÎNTREAGA MEA VIAŢĂ ! 

  
  
  

Ai să primeşti , doar dacă oferi şi tu iubire-n schimb.

    Eu nu-ţi cer soarele sau luna de pe cer.Mă mulţumesc cu tine , cu firea ta , cu vocea ta caldă care mă linişteşte atunci când mă agit mult prea tare pentru lucruri minore , şi cu braţele tale puternice care mă ţin strâns atunci când am cea mai mare nevoie. 
    Nu-ţi voi cere să-ţi laşi toţi prietenii pentru mine.Am învăţat că acest sacrificiu constituie de fapt o lipsă de maturitate din partea celui ce îl solicită. 
    Nu vreau să-mi aduci flori în fiecare zi . Eu nu aştept de la tine buchete întregi de flori sau mesaje seci , pe care să nu le pot păstra sau nici măcar să nu-mi doresc s-o fac. 
    Eu nu vreau să împarţi cu mine tot ce ai.Vreau să îţi împarţi cu mine doar inima , să mă laşi să pătrund în al tău suflet .Vreau să împărţim pe jumătate fiecare moment de linişte în care mă priveşti adânc , fiecare sărut şi fiecare îmbrăţişare. 
    Nu vreau să ştie o lume întreagă ce simţi tu pentru mine.În adâncul sufletului meu ştiu că în fiecare moment cineva se gândeşte la mine , aşteptând cu mâna pe telefon nerăbdător să primească un semn şi o veste cât se poate de bună.Ştiu că există cineva care e gata să-mi sară în ajutor oricând , şi să facă orice îi stă în putinţă pentru a ajunge cât mai repede la mine oricât aş fi de departe . 
    Ştiu că există cineva căruia îi e dor de mine dacă îi lipsesc din braţe , chiar dacă i-am fost alături până în urmă cu câteva minute.Ştiu că acelui "cineva" îi ia foc inima atunci când mă vede tristă , că în interiorul lui se declanşează adevărate lupte cu sine atunci când îmi greşeşte , că ar face orice să mă facă să mă simt cea mai fericită fată de pe acest pământ. 
  
                                                     Acel "cineva" eşti tu . 
  
    Cel care a luptat spre a mă avea aşa cum nimeni altul nu a mai făcut-o. 
    Tu , cel care mi-a fost alături de fiecare dată , cel care nu şi-a pierdut niciodată speranţa că îi voi aparţine. 
 Cel care mă ţine de mână şi e mereu cu capul sus fără să regrete vreodată că m-a ales pe mine sau a se gândi că sunt mii de fete mai bune . 
    N-am crezut niciodată că încape într-un singur om atâta optimism , că cineva ar renunţa complet la orgoliu doar pentru a mă câştiga pe mine cu orice preţ , că există un om care să îmi semene într-o aşa măsură  , atât la gesturi cât şi în gânduri. 
  
 Îţi mulţumesc pentru tot ce ai făcut şi faci în continuare pentru mine. 
 Pentru că ai o răbdare de fier şi mai ales pentru că mi-ai păstrat întotdeauna un loc bine rezervat în braţele tale , de câte ori am simţit nevoia să plec sau să mă întorc ! Acum , nu-mi rămâne decât să cred în cuvintele tale , să învăţ să-mi educ încăpăţânarea ştiind că-mi vrei binele mai mult decât oricine şi să nu te părăsesc niciodată ! 

Esenţă şi aparenţă.

    Care e primul tău gând când te trezeşti brusc dimineaţa ?
    Al cui e chipul care parcă se întrezăreşte în cana de cafea ?
    Către cine îţi zboară mintea când priveşti pe geam fără să mai clipeşti , şi uiţi să revii la realitate ?
 Atunci când refuzi să crezi în iubire , lucrurile astea par întâmplătoare. E atât de simplu să eviţi o obsesie prin ignoranţă !
    Atunci când însă convingerile tale sunt atât de puternice referitor la sentimente , parcă toate se întâmplă cu un rost anume.
    Primul gând ce sparge negura dimineţii îl înfăţişează pe " el " , cel pe care ţi l-ai dorit atât de tare şi continui să o faci ignorându-i părţile întunecate pe care acesta le ascunde , doar pentru că în sinea ta îl construieşti atât de misterios şi plin de charismă încât ar putea cu un dram de imaginaţie să alunece foarte uşor în fantastic.
    Aşa cum un autor de poveşti îşi construieşte propriul personaj căruia îi atribuie atât trăsături morale , cât şi fizice , la fel şi tu ţi-l închipui pe el înclinând spre perfecţiune din orice punct de vedere . Din păcate însă , odată ce ai ocazia să-ţi cunoşti într-adevăr " personajul " tău de vis , realizezi că transpunerea ta nu corespunde prea mult cu realitatea , acesta deţinând de fapt mult mai puţine părţi bune decât îţi imaginai .
    Vezi , asta se numeşte naivitate sau imaturitate . Pe parcurs ce înaintez pe calea destinată vieţii mele încerc să mă vindec de această slăbiciune din răsputeri. Încep să cred că e o regulă fundamentală în această viaţă să înveţi să îţi stăpâneşti emoţiile şi să tragi concluzii abia după ce cunoşti cu adevărat măcar o parte a trăsăturilor caracterului unei persoane.
    În caz contrar , sfârşeşti de fiecare dată dezamăgit ! Rămân multe urme , răni deschise şi dureri în suflet atunci când realizezi că nu iubeşti pe cine trebuie , că te-ai lăsat dus de val , retrăgându-te în braţele cuiva într-o perioadă agitată din viaţa ta cu un anumit scop şi că dintr-o joacă ai ajuns să te pierzi în gânduri spre a-ţi da seama cine şi cum s-ar putea schimba , ca în final relaţia să "meargă".
    Aceste mici retuşuri după părerea mea durează un timp scurt . De la o vârstă caracterul fiecărui om e într-o mare proporţie format , acesta fiind destul de greu de schimbat sau modelat în funcţie de anumiţi factori. Atunci când conştientizezi că e destul de riscant să încerci să aplici fenomenul schimbării asupra unei persoane , alegi să pleci , ştiind că în lumea asta atât de mare pentru fiecare dintre noi există " cealaltă jumătate " , care într-adevăr va întruchipa ceea ce cauţi : un zâmbet când eşti la capătul puterilor , susţinere atunci când simţi că îţi pierzi echilibrul , o vorbă încurajatoare atunci când ai dat greşi şi o îmbrăţişare fermă şi în acelaşi timp caldă , atunci când ai cea mai mare nevoie de protecţie !

Nu exista fericire de care sa-ti amintesti fara tristete.

   Uneori simt ca sunt un demon pierdut prin aceasta lume ravasita.

Simt ca fac prea mult rau celor din jurul meu , ca nu stiu sa aleg calea cea buna si in bratele cui sa ma adapostesc , ca arunc in jurul meu mii de intrebari si le gasesc la mult prea putine raspuns.

   Parca zi de zi calc prin cioburile nesigurantei si trag spre negura singuratatii din ce in ce mai mult.

   Realizez insa ca e complicat sa traiesti o iubire adevarata , o gasesti greu.. Sincer , cred ca o simti doar o singura data in viata.

   Eu nu mai cred in arta schimbarii ! Nu mai cred in cuvinte , promisiuni si alte articole din categorii asemanatoare.

   Gustul fericirii nu l-am mai simtit de foarte multa vreme.Si aici nu ma refer la un zambet oarecare aruncat pe chipul meu intr-o zi de vara , provocat de un lucru ce-mi starneste admiratia.

Ma refer la momentul cand iti salta inima de fericire , cand simti cu adevarat ca traiesti , ca esti iubit din tot sufletul si la randul tau deasemenea , simti ca ti-ai pune viata in palmele celui de langa tine.

   Am invatat ca degeaba trec multe persoane prin viata ta , degeaba esti cautat , iubit si respectat de zeci de mii de suflete , daca toate astea nu vin la un moment dat de la o singura persoana care pentru tine intruchipeaza lumea toata si cu toate astea e atat de speciala pentru tine , distincta din orice punct de vedere intre toti ceilalti.Persoana aia care te cutremura cu privirea si te face sa plangi cu lacrimi care parca iti ard obrajii la gandul ca ai putea s-o pierzi vreodata , indiferent ce implica asta.

   Au fost persoane in jurul meu care ar fi dat orice sa le ofer sansa sa-mi demonstreze ca sunt unica in ochii lor , dar eu am gresit neoferindu-le nici macar 5 minute din a mea viata.

   Iar altora .. le-am oferit zile intregi , saptamani , luni , prin care nu au facut altceva decat sa-mi sfarame sufletul , sa ma faca sa-mi pierd curajul , sperantele ... care m-au invatat ca gresesc daca pun suflet in  toate si care au stors si ultima picatura de "bine" ce s-ar fi putut distinge in ochii mei.

   Cu toate astea nu-mi pare rau , pentru ca nu-mi doresc un drum acoperit cu puf ori diamante.

    As vrea sa-mi fie calea presarata cu trandafiri , insa sa le simt spinii din cand in cand .Greutatile si deceptiile te fac mai puternic , te invata sa-ti stabilesti limite si sa iti recapeti forta interioara de a merge mai departe atunci cand nimeni nu mai spera la asta.

Si o sa treaca anii.

O sa treaca timpul pe nerasuflate iar dorinta ei de a nu te mai vedea va fii din ce in ce mai arzatoare.
Si n-o sa uite nimic din toate astea , nicio noapte in care-i rapeai linistea si somnul , nicio zi in care ii aduceai o particica din infern pe pamant . 
Niciodata n-o sa uite gustul amar al cuvintelor tale si tonul crud ce te face sa decazi in ochii ei din ce in ce mai tare.
Tu esti singura fiinta ce poate aduce cuvinte de lauda unei persoane asemeni tie !
N-ai sa stii niciodata cata nevoie a avut de tine , cate lacrimi a putut varsa de cate ori iti sarea in brate asteptand caldura unui parinte , si primea in schimb raceala unui strain si privirea fulgeratoare a celui mai aprig dusman !

Dar tie.. iti lipseste ..... sufletul !

Sentiment.

Simti ca e tot ce vrei sa ai , sa castigi si sa nu pierzi niciodata in aceasta viata.
Stii foarte bine ca ea e facuta pentru tine , insa parca nu te intelege si in naivitatea ei isi ocoleste destinul amarandu-si de bunavoie soarta.
Pare ca nu vrea sa inteleaga ce vrei sa-i spui , refuza sa-ti desluseasca cuvintele.
Te conduce spre infern cu fiecare pas ce o indeparteaza de tine,cu fiecare refuz .. dar furia ta dispare atunci cand o vezi cum plange,cum se critica si se invinovateste mai mult decat trebuie.
Iti dai seama ca nu ii esti indiferent , ca are motive intemeiate pentru care ia sau nu anumite decizii.
Pare atat de puternica , cand defapt e doar o copila in al carei suflet se ascunde o profunda teama ce va domni peste imparatia sufletului ei probabil pentru totdeauna.

Tu pentru mine..

Esti esenta dulceaga din amar.
Soarele de dupa ploaie.
Zambetul de dupa plans.
Esti ultima picatura de verde din nuantele toamnei.
Prima raza de lumina dupa o noapte neagra.
Intaia imagine ce as vrea sa-mi apara in fata dupa ani intregi fara vedere.
Esti cel ce as vrea sa-mi dea primul sarut in fiecare dimineata , si ultimul inainte de moarte.
Esti albastrul clar al cerului dupa o furtuna crunta.
Adierea usoara de vant intr-o arsita ucigatoare.
Picatura de apa ce-mi cruta viata cand ma ratacesc prin desertul asta cotidian nemarginit.
Cel mai pretios diamant slefuit vreodata.
Esti raspunsul meu la orice intrebare.
Scanteia ce aprinde focul chiar si atunci cand ploua .
Esti singura urma de iubire ce reuseste sa tradeze siret ura.


Esti farama de "posibil" ce se ascunde sub mantia "imposibilului".
Esti calea mea cea dreapta cand o apuc pe drum gresit.

Si tie ti se intampla !

Uneori gresim , ne lasam purtati de cuvinte si pierdem.
Uitam sa gandim de doua ori inainte sa luam o decizie. 

Avem mereu grija sa nu-i mintim pe cei din jurul nostru , insa ne mintim pe noi insine.

Tindem sa credem ca lucrurile sunt simple , ca orice vis poate deveni realitate in cazul in care credem in el , ca putem scoate si introduce in povestea vietii noastre ce personaje ne dorim noi.

Vrem sa credem ca e usor sa fi fericit , sa uiti de probleme , ca soarta ti-o croiesti dupa bunul plac .

Incercam sa repetam un lucru de mai multe ori cu voce tare , crezand ca asa aluneca in credibil.

Si poate unele trucuri ieftine din toate astea functioneaza in anumite circumstante , insa cand vine vorba de dragoste n-ai nicio sansa !

In suflet iti intra cu adevarat doar cel ce vrea sa te cunoasca si din prisma defectelor , cel caruia nu-i pasa daca esti sau nu arajata cand ii e dor de tine , cel care nu te suna numai cand are nevoie de tine , cel ce nu te uita cand iese cu prietenii sai si multe alte detalii mici care chiar conteaza.

PS: Credeam ca e tragic sa nu ai incredere in ceilalti. Dar cum e cand nu mai ai incredere nici macar in tine? :)

Azi esti sus .. maine cazi.

Nu am sa inteleg viata asta niciodata.
Azi te ridica pana la cer , facandu-te sa crezi ca ai lumea la picioare iar maine te izbeste cu putere de trotuarul rece , fara sa apuci macar sa simti gustul fericirii .
Tu , Viata ! De ce imi oferi persoane pe care le consider trecutul , prezentul si viitorul meu , daca ele ma vor rani in urmatoarea secunda ?
Iar tu de ce ma lasi , Soarta , sa ma incred in cuvinte de fiecare data ?
Lasati-ma cu totii sa cad , sa nu ma mai pot ridica. 
Lasati-ma sa platesc pentru greselile mele , pentru naivitatea mea , pentru tentativa esuata de optimism.
Nu mai inteleg de ce unii te pretuiesc si te-ar pastra ca pe o piesa de muzeu , dar ceva te impiedica sa ajungi vreodata pe acelasi drum cu vreunul dintre ei , iar altora li te oferi pe tava si sfarsesti in regrete si lacrimi ca de fiecare data.
De ce in lumea asta conteaza asa mult " ambalajul " chiar daca e gol pe dinauntru ?
De ce nu ne invatam minte niciodata ? 
Oare de ce nu intelegem ca "acela cu ceva aparte" e doar in capul nostru , ca defapt trebuie sa duci o lupta crancena sa modelezi un caracter in functie de al tau ? (cu riscul sa nu-ti iasa)
Cand o sa invat sa ma resemnez atunci cand timpul ma mai loveste cu cate o palma ?
Cand o sa invat ca in spatele cuvintelor dulci , poate in mintea celui ce-mi vorbeste sunt numai ganduri amare?
Cand o sa inteleg ca ma mint singura ? ca lacrimile ce le sterg acum de pe obraz , ascunzandu-le de exterior  , pe interior vor ramane inca acolo?