Azi te ridica pana la cer , facandu-te sa crezi ca ai lumea la picioare iar maine te izbeste cu putere de trotuarul rece , fara sa apuci macar sa simti gustul fericirii .
Tu , Viata ! De ce imi oferi persoane pe care le consider trecutul , prezentul si viitorul meu , daca ele ma vor rani in urmatoarea secunda ?
Iar tu de ce ma lasi , Soarta , sa ma incred in cuvinte de fiecare data ?
Lasati-ma cu totii sa cad , sa nu ma mai pot ridica.
Lasati-ma sa platesc pentru greselile mele , pentru naivitatea mea , pentru tentativa esuata de optimism.
Nu mai inteleg de ce unii te pretuiesc si te-ar pastra ca pe o piesa de muzeu , dar ceva te impiedica sa ajungi vreodata pe acelasi drum cu vreunul dintre ei , iar altora li te oferi pe tava si sfarsesti in regrete si lacrimi ca de fiecare data.
De ce in lumea asta conteaza asa mult " ambalajul " chiar daca e gol pe dinauntru ?
De ce nu ne invatam minte niciodata ?
Oare de ce nu intelegem ca "acela cu ceva aparte" e doar in capul nostru , ca defapt trebuie sa duci o lupta crancena sa modelezi un caracter in functie de al tau ? (cu riscul sa nu-ti iasa)
Cand o sa invat sa ma resemnez atunci cand timpul ma mai loveste cu cate o palma ?
Cand o sa invat ca in spatele cuvintelor dulci , poate in mintea celui ce-mi vorbeste sunt numai ganduri amare?
Cand o sa inteleg ca ma mint singura ? ca lacrimile ce le sterg acum de pe obraz , ascunzandu-le de exterior , pe interior vor ramane inca acolo?
frumoss :)
RăspundețiȘtergere