Au fost zile-n care radiam de fericire,fiind convinsă că drumul meu se va împreuna cu-al tău şi că nu ne vom pierde la prima cotitură.Treptat,am fost dezamăgită văzând că drumul nostru e plin de obstacole şi parcă nefiind de-ajuns şi noi îl umplem cu noroi din când în când.
De la câteva minute de tristeţe,la nopţi nedormite încărcate de gânduri fumurii şi scene dramatice al căror efect au fost tocmai aceste brize reci ce trec peste noi,a fost doar un pas.
Am fost uniţi la fel ca două zale lipite-ntre ele ce n-au cum să se desprindă una de cealaltă chiar dacă posesorul îşi pierde din neatenţie bijuteria ce-i oferă un aer original gâtului sau maninii sale.Din păcate,astăzi mâna mea tastează din instinct folosind verbele la trecut atunci când vorbesc despre noi,iar semnele mele de întrebare cu privire la acest fapt par a nu-şi mai găsi răspuns.
Simt cum îmbrăţişarea ta mă îngheaţă acum şi chiar dacă sunt conştientă de asta încerc să mă mint,confundând aceşti fiori cu cei ai dragostei de început.După cum vezi,nu funcţionează însă.
Eu sunt tot aici,ascultând aceleaşi linii melodice lente pe ale căror ritmuri lacrimile mele continuă să valseze,având ca ring de dans obrajii mei ce ard din ce în ce mai tare,uscându-le înainte să apuce să-şi finalizeze spectacolul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu